Press "Enter" to skip to content

Ce o să poți face pe vTrader într-un an?

Acest articol își propune să transmită direcția spre care vrem să evolueze platforma noastră în 2019.

Nu publicăm un Roadmap foarte bine delimitat, întrucât proiectul este dezvoltat AGILE iar ordinea priorităților se poate schimba în funcție de feedbackul utilizatorilor.

Ne-am propus perfecționarea a trei direcții mari:

1. Componenta socială

2. Instrumente de tranzacționare

3. Criptomonede noi 

Componenta socială

Ceea ce ne-am propus de la bun început cu acest proiect a fost să deschidem această lume a criptomonedelor – în care noi credem foarte mult – spre cât mai multe persoane, nu neaparat din zona de tech. Am investit foarte mult timp să optimizam experiența utilizatorului astfel încât aceasta să fie facilă, accesibilă oricui.

Primul instrumentpe care l-am implementat în acest sensau fost voucherele. Orice utilizator poate emite vouchere pentru persoanele pe care vrea să le invite pe vTrader. În momentul în care acestea își creează cont, soldul le este creditat automat cu suma oferită de voucher. 

Pentru că în această fază este foarte important feedback-ul comunității, ne-am hotărât să oferim 200 de vouchere cadou în valoare de 15USDT. Nu există vreo restricție de cât trebuie să tranzacționezi pentru a-i retrage. Mai multe detaill despre asta aici: https://bitcointalk.org/index.php?topic=5095250

Următorul milestone pe care ni l-am propus pentru acest început de an sunt aplicațiile mobile, pe platformele iOS și Android. Funcționalitatea principală a acestor aplicații va fi transferul gratuit de criptomonede între utilizatorii platformei ceea ce face posibilă mutarea unor acțiuni gen share expenses în crypto.

Instrumente de tranzacționare

vTrader este un exchange, nu este și nici nu își propune să fie o platforma de trading. Totuși, vrem să ajutăm utilizatorii cu un set minim de instrumente de tranzacționare – utile și usor de folosit.

Primul pe listă este ordinul de tip Stop Loss (SL) și anume setarea prețului la care ne vom limita pierderea. Spre exemplu, ați cumpărat un Bitcoin la prețul de 3500$ și nu doriți să vă asumați o pierdere mai mare de 500$ – veți putea seta un SL la 3000$ care va fi executat automat atunci când piața merge în direcția opusă poziției tale (scade).

Un alt instrument care funcționează pe exact același principiu este Take Profit (TP) și anume setarea prețului la care ne mulțumește câștigul și vrem să vindem automat.

Criptomonede noi 

Un Initial Coin Offering (ICO) este un tip de crowdfunding (strângere globală de fonduri) ce folosește criptomonede pentru atragerea de capital inițial de către start-upuri. Într-un ICO, o cantitate de criptomonede, denumite colocvial și token-uri, este vândută inițial investitorilor, în schimbul banilor cash sau a altor criptomonede, cum ar fi Bitcoin sau Ethereum. Acestea vor fi promovate ca viitoare criptomonede dacă obiectivul ICO-ului este atins și proiectul este lansat. 

Fiecare start-up publică un whitepaper care le descrie pe larg ideea și răspunde potențialilor investitori la următoarele întrebări cheie:

– Ce problemă își propune să rezolve?

– Cum o va rezolva?

– Cum va evolua afacerea în viitor?

Token-urile sunt extrem de volatile (prețul lor oscilează mult) ceea ce înseamnă că pot fi foarte profitabile și deopotrivă, foarte neprofitabile – totul depinde doar de cum te informezi asupra proiectelor și în ce alegi să investești.


Nu excludem posibiliatetea să implementam în viitor astfel de token-uri pe platformă, nu înainte de a tria cu simț de răspundere proiectele care merită susținute.

Suntem curioși cum vi se par aceste direcții. Așa cum spuneam la începutul articolului, ele nu sunt bătute în cuie și am fi bucuroși să le reprioritizăm în funcție de nevoile utilizatorilor.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *